Because it can

     

    

   Tot cheful mi-a pierit din cauza starii mele (care, sa spunem, nu este in cea mai buna forma). 

     

     Ca sa nu va molipsesc cu energia nemaipomenita de care dau dovada, voi scrie despre ce am patit weekend-ul trecut...pentru ca da, eu sunt cea care are cel mai des ghinion:

     Mi s-a parut atunci ca intreg universul vrea sa-si bata joc de viata mea...timpul nu se scursese niciodata mai incet. Stateam pur si simplu, in acea seara de duminica, si ma uitam la femeia care nu stia ca unei seringi trebuie sa-i atasezi ac, ca termenul gentamicina exista, si ca nu se refera la prafuri din pliculete colorate. Din pacate, farmacista avea un mare chef de explicatii si nervi de otel. (btw, frizura mai ciudata ca a ei nu am mai vazut: nu stiai daca are pe cap un paianjen gigant, sau un cuib de pasari). A urmat randul unei babute  sa se planga de sanatate si sa-si laude nepoate cu sfaturile pe care i le da, cu studiile acesteia si sa precizeze fiecare tara prin care respectiva se plimbase. Dupa 20 de minute de admirat frumusetea sclipitoare a peretilor, a venit si randul meu. Plictisita, cu ochiul rosu, lacrimand (motivul pentru care am indurat sa astept), o intreb pe tipa:

     -Dati-mi va rog picataturi pentru ochi, X.

     -Imi pare rau, tocmai am dat ultima cutie.

     

     Mda, cam atat pentru azi. Sper sa revin cu forte proaspete cat mai repede posibil...

   

  **porcusorul asta e adorabil