duminică, 15 februarie 2015

Postare #94

Desi am olimpiada la chimie sambata viitoare si cica ar trebui sa lucrez (dar sunt asa varza incat pe bune, nu stiu ce se mai poate remedia pe ultima suta de metri) ma gandesc la tot felul de chestii. Si asa mi-a venit in minte parlitul meu de blog pe care chiar l-am lasat in paragina. Si adevarul e ca aveam timp sa scriu pe el, chiar in fiecare saptamana, mai precis in weekend dar... ceva s-a schimbat. Decat sa ma mint in continuare pe mine insami, sa-mi tot cenzurez postarile, sa nu mai fiu eu... mai bine renunt. Si asta am sa fac. Pentru ca m-am saturat sa-mi tin anumite pareri sau idei in frau doar pentru ca am fost fraiera si am dat blogul unor persoane care ma cunosc si in viata de zi cu zi. Pentru ca cel mai mult ma enerveaza sa dau socoteala pentru opiniile mele si apoi sa se nasca tot felul de zvonuri. Pentru ce? Pentru ca am fost o proasta... Am pus suflet in Mich Knows Best, a devenit o parte din mine pentru ca era un loc in care ma puteam refugia, puteam sa fiu eu fara frica de a fi judecata. Era...  Daca as continua sa scriu, postarile mele ar deveni nesarate, fara continut, nu m-as mai regasi in ele. Am incercat sa mai incropesc niste randuri acum ceva timp. Cenzurand, renuntand la anumite detalii, ascunzand niste chestii pe ici pe colo, terminasem de scris. Ei, cand am recitit, mi s-a facut scarba si mi-am dat seama ca nu va mai fi la fel. Da, sunt o fricoasa... dar pur si simplu nu suport sa ma barfeasca cineva. Aici am scris multe, vrute si nevrute... si doamne cate mai erau de spus de cand am intrat la liceu... dar de atunci a inceput toata treaba asta cu ascunsul, fix cand aveam cea mai mare nevoie sa ma descarc. Ma rog, se mai intampla. Cred ca asta va fi ultima postare... Mi se pare oarecum amuzant (dar nu amuzantul ala care iti aduce un zambet pe buze) ca inchei blogul in acelasi fel in care l-am inceput, intr-un mod trist si neasteptat: Postare #1. Si iata ca am ajuns si la Postare #94... in doi ani cam putintele, meh. Privind pe mai departe, nu stiu ce sa fac. De tinut jurnale m-am lasat, n-am de gand sa-mi caut o agenda si sa scriu. Sa incep un nou blog... habar n-am. Inca sunt atasata de asta. Ramane de vazut. Poate o sa mai dati de mine in blogosfera sub un alt nume, alt design, ma rog, v-ati prins voi. Singurul lucru care ma va trada o sa fie probabil felul meu de a scrie si de a fi, pe care nimeni, niciodata nu le va putea schimba... si de fapt, de-aia si inchei aici. Nu stiu ce sa mai scriu... multa bafta in viata si ganditi-va de doua ori inainte sa faceti aceeasi greseala ca mine. Pa...



Un comentariu:

  1. Sincer, îmi pare rău că nu vei mai posta. Ai făcut o treabă foarte frumoasă la a fi tu, aici, pe blog. Îmi pare rău mai ales că simţi nevoia să renunţi din cauza unor oameni. Dacă te hotărăşti vreodată să te întorci, poate te abaţi şi pe la mine şi ştii tu, mă laşi să aflu. Molia asta te aşteaptă liniştită
    Baftă şi ţie în viaţă şi continuă să fii extraordinară!

    RăspundețiȘtergere