Veronika se hotaraste sa moara de Paulo Coelho

Ok, asta se vrea a fi oarecum o recenzie. Sper sa-mi iasa cat de cat. 

Am citit cartea la recomandarea profesoarei de romana, desi initial incepusem Povestasul, care apropo e oribila (bine, un cuvant cam dur, dar din punctul meu de vedere cam asa as caracteriza opera...ma rog, nu am citit-o pana la capat, pentru ca nu am rezistat. Ma simteam ca la un documentar de pe Discovery cu privire la viata bastinasilor, ceea ce m-a plictisit la culme). Ce sa si zic, bine ca am lasat-o in favoarea Veronikai. Cautasem cartea la biblioteca liceului si la cea judeteana si nimic, asa ca mi-am instalat pe telefon Scribd si da-i si citeste. Momentul a picat cam prost, intrucat problemele cu ochiul stang revenisera mai suparatoare ca niciodata. Ar fi trebuit sa fac pauze dese...dar am facut? Neaaah. De ciue? Pai nu imi permintea timpul, really. Ideea care era: trebuia sa am cinci carti citite pana in penultima vineri de scoala... Dar eu sunt ,uneori, genul ala care tot amana lucrurile pana in ultimul moment, so joi noapte eram inarmata cu baterie 100%. Initial imi propusesem sa ajung la o pagina rezonabila -50-, si apoi sa caut un rezumat. Faza e ca mi-a placut asa mult povestea, incat mi-am zis: nu ba, eu in noaptea asta o termin! Fiind sigura de hotararea mea, mi-am si procurat o cana mare cu cafea si m-am pus pe treaba. Pana la urma am dormit trei ore jumate. Puteam mai mult, dar cand iti lacrimeaza un ochi, viteza la citit lasa de dorit. 

Cum am spus, povestea Veronikai m-a atras de la primele pagini, mai ales ca tipa dorea sa se sinucida pe 11 noiembrie '97, la trei zile dupa ce m-am nascut eu. Ceea ce ma amuza si mai tare este ca, pe vremea aceea, mama era de-o varsta cu Veronika -amandoua aveau 24 de ani...si stateam si ma gandeam asa "Ia uite ma, la 24 de ani Veronika era tanara si nelinistita si mama deja se pricopsise cu un plod." 





Paulo Coelho relateaza aventura unei tinere, pe nume Veronika, cu o dorinta arzatoare de a se sinucide pentru ca viata i se parea prea banala. Am schitat un zambet cand, dupa ce luase somniferele, supararea ei era amplificata de faptul ca francezii nu stiau unde e Slovenia, tara ei, scriind despre acest lucru in biletul de adio. Pai, in cazul de fata, nu ma mir de ce a fost internata la ospiciul Villete. Actiunea nu se desfasoara intr-un timp indelungat, asa cum m-am asteptat, ci pe o perioada de cateva saptamani, intrucat doctor Igor ii spusese ca datorita incercarii dale nereusite de suicid, inima i-a fost afectata si urma sa moara in cateva zile. Credeam ca va primi vestea cu bucurie, dar dorinta ei de a trai a fost mai puternica decat isi mi-am imaginat eu, si chiar decat si-a imaginat Veronika. Abia in ultimele pagini aflu ce josnic a fost Igor: a mintit-o pe fata, facand experimente pe ea pentru a vindeca intoxicarea cu vitriol. Nu ca ar fi avut intentia de a face prea mult bine, ci doar vroia sa se afirme prin teza pe care urma sa o scrie cu privire la experimentul sau. Totusi, Veronika nu ar mai fi fost atat de dezinvolta, atat de sincera daca ar fi stiut ca va trai, iar eu nu m-as fi bucurat de un asemenea roman. Pe parcursul sederii ei la Villete, tanara se imprieteneste cu Zedka (sufera de depresie si o face pe Veronika sa priveasca nebunia cu alti ochi), Mari (are atacuri de panica si o ajuta pe fata sa vada frumusetile lucrurilor si sa aprecieze ceea ce are); se indragosteste de Edward, un schizofrenic in varsta de 28 de ani. In final, Zedka si Mari sunt externate, iar Veronika impreuna cu Edward evadeaza din ospiciu.





Au fost mai multe intamplari care m-au impresionat, dar cea care mi-a dat cel mai mult de gandit a fost istorioara Zedkai: cineva otravise fantana din imparatie, toti supusii innebunind dupa ce au baut din apa . Doar familia regala mai era "normala" si, pentru a nu fi detronat, impartul a decis sa bea si el. Avand acum aceeasi gandireca ceilalti, toate i se pareau cat se poate de obisnuite. Mintea umana este cel mai ciudat loc din cate exista. Am inceput sa ma gandesc: daca noi suntem cei nebuni, iar oamenii din sanatorii sunt normali? Se spune ca fiecare om vede realitatea cu proprii lui ochi. De unde stiu eu ca realitatea schizofrenicului nu este cea adevarata? Conform DEX-ului, nebunia este pierdere a judecății din cauza unei boli mintale; lipsă de judecată dreaptă, de minte, de cumpănire; nechibzuință, nesocotință, prostie. Dupa mine, nebunia este starea caracterizata prin ruperea barierelor normalului impus de majoritatea societatii. Cartea mi-a creat multe sentimente de confuzie si m-a determinat sa ma interesez mai mult cu privire la acest subiect. In acelasi timp, mi-a lasat un gust amar pentru ca mi-a amintit de cineva...

Cartea mi-ar fi placut si mai mult daca (Doamne, de 15 minute tot sughit. Cine naiba m-o fi pomenind pe mine la 1 noaptea?) ar fi descris putin mai mult povestea de dragoste dintre Veronika si Edward, dar Paulo Coelho nu cred ca a vrut sa scrie despre iubire, ci mai degraba despre o lectie de viata: sa ne gasim pe noi insine si sa fim destul de puternici sa trecem peste greutatile vietii. Cu aceasta opera am descoperit ca fiecare om este nebun in felul sau, doar ca unii ascund bine acest lucr, de teama sa nu fie judecati. Cei doi indragostiti se asemanau oarecum: erau obligati de familiile lor sa isi lase de izbeliste visurile si sa se concentreze pe a-si crea un viitor stabil, astfel ca Veronika nu a vrut sa o vada pe mama sa cand a venit in vizita la Villete. Pana la urma fata s-a putut regasi in pasiunea ei pentru pian, muzica fiind lucrul ce i-a apropiat pe cei doi "nebuni".

Cateva citate:

~” Oamenii au intotdeauna tendinta sa-i ajute pe ceilalti – doar ca sa se simta mai buni decat sunt in realitate.”

~” Realitatea este ceea ce majoritatea considera ca trebuie sa fie. Nu neaparat lucrul cel mai bun si nici macar cel mai logic, ci ceea ce s-a adaptat dorintei colective.”

~ ” Multi nu-si permit sa iubeasca tocmai pentru ca  sunt multe lucruri, mult viitor si mult trecut in joc.”

Nota: 4,5/5

By the way, puteti citi cartea aici  sau aici.