luni, 30 iunie 2014

The road so far...

Asa, o sa incep prin a spune ceva ce m-a marcat acum 5 minute. Minunatii mei vecini is cocalari. Asculta manele si din pacate, pentru cateva zile, sunt nevoita sa le suport deoarece nenorocitele de casti mi s-au bulit. Minunat. Printre "laudele" mele  adresate acestui mirobolant gen muzical, aud "Dusmanii ma dusmanesc". Da, am ras si inca cum. Mergand pe acelasi principiu, presupun ca prietenii ma prietenesc, cainii ma cainesc, broastele ma broscaiesc, tantarii ma tantaresc and so on. Deci asa ceva...foarte fain, n-am ce zice. Nu e de mirare ca printre perlele de la evaluarea nationala a saracilor "puradăi" de-a 8a apar chestii gen: "Titlul este socant si sukar." sau "M-am intalnit inca de pe hol cu Creanga si i-am zis <<tu esti Mare sef,". Ce sa si fac. Poate eu nu am destula #valoare ca sa inteleg anumite lucruri. Aaa, mi-am mai amintit de un cuvant cu #smecheriue dintr-o manea, pe vremea cand ma uitam la Tequila: "buriceala". Fucking buriceala. Deci cuvantu' asta e asa profund, asa plin de intelesuri, atat de ambiguu incat nici nu are definitie in dex. Legenda spuna ca mai-marii intelepti inca se chinuie sa-l descifreze. Si uite cum am ajuns eu sa comentez manele. Atata prostie la un loc cu greu mai gasesti. Mno, vara asta tre' sa iau o manea si s-o comentez de-a fir a par.




Am terminat a 9a. Nu mai sunt bobocel mda hai sa plangem. Parerile despre anul asta sunt vraijste in capatana mea...adica daca iau evenimentele separat, pot spune ca a fost oarecum naspa, dar daca privesc in ansamblu, a fost chiar epic. Nu stiu daca v-am povestit mai amanuntit de prima zi de liceu. M-am simtit asa...probabil ca beata e cuvantul cel mai potrivit. Nu cunosteam pe nimeni, nu stiam unde sa ma duc si ce sa fac. De fel, sunt o persoana exagerat de timida si ma invarteam ca un titirez prin curte dupa noii colegi -sa nu ma pierd in liceu' ala care mi se parea enorm- fara sa suflu o vorba. Am incercat sa leg o conversatie, mi s-a raspund cu un oarecare sictir, iar eu in gand "Pff, am pus-o." Dupe ce s-a golit curtea scolii ,lucrurile s-au mai imbunatatit. Am vorbit cu doi din cei 4 colegi (cu accent pe colegi) pana cand nu am mai vazut nici o miscare in jurul nostru. Cand ne-am dus in clasa, lumea deja isi alesese locu' in banca, iar noi astia intarziatii am prins fix primele banci. Nu cred ca a fost ceva intamplator, din mai multe motive...unul ar fi ca am chiorat si tre' sa-mi pun ochelari. Pe bune, daca stau in a treia banca, deja tre' sa intind gatu' si sa fac ochii cat cepele sa vad ca lumea. In prima saptamana eram euforica. Aveam impresia ca sunt mare si tare, doar pentru faptul ca ajunsesem in sfarsit la liceu. Oh, silly me. De unde stau si pana la liceu sunt vreo 10-13 minute cu autobuzul, asta pentru ca trec fix prin centru. Ma rog, ideea e ca nici nu stiam drumul pana la cladirea aia in care imi dorisem din clasa a 5a sa invat. Tot ce mi s-a spus: "Mamica, te duci la statie, stii unde-i statia, nu?! Asa, si astepti 7-le."  Si cam atat. Doamne, in primul drum cu 7-le m-am binoclat in asa hal pe geam...pe toate geamurile de fapt ca sa nu ratez statia. Cand ma gandesc la toate astea imi vine sa rad. Dar nu stiu de ce, rasul e amar. La scoala nu-mi placea. Nu ma acomodasem cu colegii, ma simteam ciudat in prezenta lor si mi se facea un dor nebun dupa cei din generala. Asa sunt eu, ma deschid mai greu. Dupa o luna si ceva, frica de a ramane singura toti astia 4 ani a disparut si mi-am facut curajul sa socializez mai mult. Profesorii ma speriasera din primele ore, dar pe parcurs am aflat ca toti sunt oameni de treaba, in acelasi timp si severi. Unii chiar foarte amuzanti. Fiind o clasa formata in marea majoritate din fete -25 la numar-, nu s-au mai intamplat atatea nebunii ca in generala. Aproape toate zilele treceau fara showuri, cancanuri (cu accent pe aproape). Mi-am intrat in rutina greu. Am inceput sa ma culc in jur de 1, niciodata mai devreme. Si uneori, desi as fi vrut si eram moarta de oboseala, nu puteam sa adorm. La un moment dat, chiar am vrut sa ma transfer, sa vin inapoi in oraselul meu, dar stiam ca daca le voi spune asta parintilor, situatia va deveni ireversibila. Asa ca am tacut cum fac mereu, si Doamne, bine-a mai fost! Acum nu mai regret decizia luata. Clasa a noua a adus cu sine tot felul de noi sentimente. Incepeam sa ma simt din nou inferioara in tot ceea ce fac, uram ce vedeam cand ma uitam in oglinda, durerile de cap erau la ordinea zilei si, atat pe primul cat si pe al doilea semestru plangeam cam in fiecare seara. Faza cu plansu' la mine ii mai ciudat, adica eu , ca sa ma descarc, sa ma calmez, sa ma detensionez sau cand sunt stresata plang. Altfel nu imi revin. Si asta nu pentru ca la inceputul anului scolar m-am indragostit ca vaca. Pfff, trec dintr-una intr-alta. Dar da... am facut-o asa, in mare fel, cum n-am mai patit niciodata. Presupun ca nu doar tu cresti, ci si intensitatea sentimentelor. Pot spune ca am fost cu capul in nori, chiar foarte mult, dar asta nu m-a afectat deloc la scoala dupa cum se zvoneste. Ma rog, s-a-ntamplat ce s-a-ntamplat si mi-am dat seama ca tipul nu simte nimic pentru mine. Credeam ca imi trecuse, dar a fost gen o raceala care te intoarce cand nu te astepti. Acum sunt vindecata abia partial. Sper ca la sfarsitul verii sa fiu complet "sanatoasa". De fapt, nu ca sper, mi-am impus lucrul asta. Mi s-a mai intamplat de doua ori, cat de greu poa' sa fie si a treia oara? Ajungand la alt capitol, am gasit doua prietene foarte "jmen", Hipster si Nigga. Amuzant e ca toate trei suntem scorpioni. Ma rog, cu Hipster stau si in banca, nu de la inceputul anului ce-i drept, asa s-a nimerit cand s-au mai facut schimbari. Noi astea 3 ne asemanam prin simpatia fata de engleza, 9gag, glume perverse, limbaj pe alocuri colorat. Nigga asculta tot rock, ceea ce e bine, dar amandoua ne enervam foarte repede si din ce am observat anu' asta, si ea are iesiri nervoase cu plans uneori. Hipster, stiu ca citesti asta, sper sa nu pui bot cand ajungi la fraza urmatoare: sfatul meu pentru ea este sa nu mai fie asa posesiva cu minel. Chill femeie ca nu ma fura nimeni. In rest nu prea am ce sa-i reprosez. Un pont pentru viitorii boboci: pasiti in clasa a 9a cu incredere. Chiar daca lucrurile par sa devina din ce in ce mai naspa, la un moment dat o sa-ti revii. Faza e sa nu disperi ca-ti faci nervi ca prostu' singur. Take it easy.




A trecut o saptamana de vacanta. Fuck. Nu am facut nimic productiv...M-am apucat sa tin regim, sa merg la sala in fiecare zi. Cam asa imi umplu dupa-amiezele. Seara vin obosita si ma tavalesc prin pat, la televizor, dar laptopul e baza. Uneori mai si citesc, dar nu ceea ce imi place, pentru ca lecturile pentru la anu' is cam mari si am zis sa incep din vara. In prezent ma delectez cu "Ion". Am citit doar primele trei capitole si sper sa o termin cat mai repede...in ritmu' asta o sa mai dureaza ceva. Zilele trecute am vizionat Excision, un film cat de cat pervers, saadic cu mult sange, mindfuck. Finalul a fost "huh wut wut?". Poate o sa-i fac o recenzie. Poate.

Am realizat ca asa am fost de cand ma stiu. Nu socializez foarte mult si nu prea imi place sa ies pe-afara, desi uneori ma simt singura, ceea ce e un paradox. Probabil, nu stiu, sunt prea complexata de anumite aspecte in ceea ce ma priveste. Nu ma simt bine in locurile aglomerate. Uneori ma intreb daca voi fi in stare sa ies din carapacea mea si sa infrunt lumea. Dar pentru asta trebuie curaj. Iar eu...ei bine...sunt cea mai fricoasa persoana pe care o stiu. Pff, chiar nu imi propusesem sa inchei postarea intr-o nota trista...anumite stari pur si simplu apar nepoftite.





6 comentarii:

  1. ''Câinii mă câinesc''. :)) Amuzant, dar trist. Cum zicea cineva: ''în România sunt din ce în ce mai puţini vorbitori de lb. română''.
    Nici eu nu m-am acomodat la liceu (tot a zecea-s) şi mă simt nemuritoare. Încă nu-mi dau seama cum am supravieţuit. Da' nici nu m-a prins dorul de colegii din generală. Sunt cam mizantropică de fel.
    Şi eu vreau să citesc ''Ion'' vara asta.
    Un umăr pe care sa plângi? >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Heei, multumesc ca ai trecut pe-aici si mersi pentru umar :)) La cum ma stiu, o sa mai am nevoie de el :)
      Pari foarte de treaba si acum am descoperit ca ai blog (o sa arunc o geana pe la el imediat)

      Ștergere
  2. Partea în care ai evocat prima zi de liceu am citit-o ţinându-mi respiraţia. Nu ştiu de ce exact. Cred că pentru că ne asemănăm într-o oarecare măsură. Şi eu m-am deschis destul de greu, dar am avut norocul să dau peste câţiva oameni care să mă încurajeze, într-un mod sau altul, să o fac.
    Ah, şi eu mi-am petrecut vara trecută ca un buştean :)). Nu am făcut mare lucru. Mai nimic dacă stau bine să mă gândesc.
    E bine că ai început "Ion". E excelent chiar. Să citeşti şi "Enigma Otiliei", "Moromeţii" şi "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război". Eu le-am făcut pe toate astea anul ăsta şi a fost prăpăd pentru ăştia care n-au citit. Dar depinde foarte mult de profesor, de liceu, de profil dacă le faci pe toate sau nu. Deh, materia la română de a zecea e tare încărcată. Are romanele astea, poezie şi dramaturgie. E bine să fii pregătită.
    Nu trebuie să te priveşti cu ochi atât de pesimişti. Aşa eşti tu. Unii sunt mai sociabili, alţii mai puţin. Nici eu nu sunt tocmai genul care abia aşteaptă să iasă la plimbări şi să stea la taclale. Şi stările astea atât de schimbătoare... le cunosc atât de bine, crede-mă. Sunt... inevitabile, aparent. Cred că depinde numai de tine. Dacă vrei să fii bine, aşa se va întâmpla. Dar dacă te resemnezi şi accepţi furtuna asta de trăiri negative, atunci ele nu te vor părăsi. Cum am spus, depinde de tine. Sunt absolut sigură că dacă îţi propui (impui) anumite schimbări în bine şi faci totul necesar spre a le îndeplini, atunci ai să le observi cât mai repede. >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aloha :* Mersi de vizita si de comentariu, a fost incurajator, really >:D< Oricum, starile astea nu dureaza mult, o sa ajung sa le controlez ca sa evit anumite chestii. Ma bucur ca te-am tinunt in suspans la partea cu prima zi de liceu :3

      Ștergere
  3. Tocmai ti-am descoperit blogul, sper ca nu te incurc pe aici. Vecinii tai sunt misto, ai mei asculta "Un milion cu-n milion, fac mai multe milioane". M-a atras ultima parte a postarii. Ai incredere in tine, nu te subestima. Pentru ca exact asa eram si eu. Intotdeauna am fost introvertita, nu socializam, nu ieseam din clasa, nu deschideam nici gura cand aveam ceva de spus (si, la naiba, ca intotdeauna am avut ceva de spus) fiindca ma gandeam "meh, parerea mea nu conteaza, oricum sunt prosti si nu ma inteleg, o sa ma judece and shit". Si eu am avut anxietate generalizata, ma ingrozea gandul ca pot sta intr-o incapere cu mai multe persoane pe care nu le cunosc, nu ieseam singura din casa nici sa merg la magazin. Toata copilaria m-am refugiat in literatura, in muzica, in orice alt lucru care ma "desprindea" de realitate. Pana si tatal meu a sesizat ca traiesc pe alta lume... Adevarul e ca am si multa imaginatie, dar meh. Intotdeauna am fost constienta de faptul ca singura problema e increderea, in mine, in oameni, in absolut orice, dar am ales cam tarziu sa misc lucrurile in sensul asta... Si am inceput prin a ma gandi la alti oameni... Cum reusesc ei sa fie atat de extrovertiti, sociabili, prietenosi? De unde atata tupeu pe capul lor? Simplu: deschide gura. Indiferent ce prostii spui, conteaza doar sa te auda cineva bazaind. Nu conteaza daca spui de bine, de rau, important e sa fii auzit. Ti-as da n exemple din ce am trait, dar n-as mai termina comentariul asta :)). Chestia e ca te ajuta sa te obisnuiesti cu vorbitul aiurea, iar in scurt timp o sa ajungi sa scapi de timiditate, sa vorbesti fara bariere si o sa te imprietenesti mult mai usor. Ok, pe scurt: ai incredere in tine, deschide gura, sa nu iti pese de absolut nimeni si nimic, parerile altora sunt egale cu zero, cunoaste-te pe tine insuti, fii optimista. Inainte sa imi schimb felul de a gandi, eram ingrozita de viitor si de cum ma voi descurca in lumea asta, dar pe bune ca te ajuta. Recent am descoperit ca sunt foarte tupeista, prietenoasa si am o parere foarte buna despre mine, dar a fost umbrita de anumite complexe pe care le-am rezolvat printr-un simplu "nu-mi pasa, nu-s perfecta, nimeni nu e". Privesc altfel relatiile cu cei din jur, vorbesc mult (o dovada ar fi comentariul asta)... iar eu credeam ca sunt cea mai tacuta fiinta existenta, dar nu. Serios, incearca sa faci asta, te asigur ca nu ai nimic de pierdut ;). Daca am putut eu, poti si tu. N-ai nevoie de curaj, ai nevoie de putina ambitie si mult optimism si incredere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce sa ma incurci? :)) Chiar imi face placere, asa ti-am descoperit si eu blogul -genial btw-. Nu stiu, acum in vacanta ma simt foarte bine, adica "iesirile mele de nebuneala" se petreceau mai ales in timpul liceului, si probabil mai ramasesera cateva urme, avand in vedere ca postarea e pe 30 iunie. Nu stiu, vara asta am avut timp sa ma gandesc mai bine, am reusit intr-o oarecare masura sa ma impac cu mine si pot spune ca sunt ok :D Multumesc mult pentru comentariu si vizita, spor la inspiratie >:D<

      Ștergere